Pe calculator aventura se termină când se întrerupe curentul...
În cărţi nu se termină niciodată!

Sunteţi mulţumiţi de serviciile oferite de bibliotecă?

luni, 22 decembrie 2008

Copiii colinda biblioteca



Vineri, 19 decembrie, Secţia pentru Copii şi Tineret a primit colindători. Cine au fost aceştia? Elevii clasei I-a C de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 Reşiţa. Sub îndrumarea inst. Cristina Ardeleanu şi însoţiţi de părinţi, aceştia au vizitat secţia Bibliotecii Judeţene, au lansat numărul 10 al revistei „Lumea noastră" (Revista bobocilor de la Şcoala 7 Reşiţa) şi au colindat.


Au fost întâmpinaţi de directorul bibliotecii, prof. Nicolae Sârbu, bibliotecarele Maria Păun şi Adina Bujor, de la secţia pentru copii şi de alţi colegi bibliotecari.


Bobocii au încântat asistenţa cu colindele prezentate şi au adus zâmbetul nevinovat printre rafturile bibliotecii. Doamna institutor Cristina Ardeleanu a prezentat numărul 10 al deja cunoscutei reviste şcolare şi ne-a vorbit despre proiectele de viitor. Tinerii elevi au fost încântaţi de prezentarea bibliotecii făcută de directorul Nicolae Sârbu şi au promis că vor devenii cititorii de elită ai acestei secţii.


Ca răsplată pentru frumoasele colinde bibliotecarii i-au recompensat pe cei mici cu dulciuri, iar pe doamna institutor cu o diplomă.



joi, 18 decembrie 2008

Vă dorim sărbători fericite !



De Sărbători, în alb arvună
Urarea noastră să vă spună:
Vestire de Mare Minune
Cu sănătate să se-adune,
Să doborâţi cu arme bune
Balaurul Recesiune!

prof. Nicolae Sârbu, director


În bradul de Crăciun împodobit, alături de globuri, lumânări şi daruri, să prindeţi şi urările noastre de prosperitate, fericire şi împliniri.
Noul An ce bate la uşă, să vă aducă bunăstare, fericire, pace şi lumină în suflete!

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Colectivul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici" Reşiţa

marți, 16 decembrie 2008

Colinde la biblioteca

A venit Moşul şi la Secţia Franceză a Bibliotecii Judeţene. A fost darnic cu colinde, poezii şi momente artistice. Toţi copii care au participat la eveniment au fost răsplătiţi cu dulciuri.


joi, 11 decembrie 2008

Moş Crăciun vine la bibliotecă




Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici" Reşiţa, prin Secţia Franceză, în colaborare cu Liceul Teoretic „Mircea Eliade" Reşiţa





ORGANIZEAZĂ:

Marţi, 16 decembrie 2008, ora 10.00 la Secţia Franceză
a Bibliotecii Judeţene “Paul Iorgovici” Reşiţa


La lumière de Noël

DIN PROGRAM:
„Les contes de Noël” - Expoziţie de carte (realizată de bibliotecar Clara Constantin);
Il est né le divin Enfant” - Program de colinde susţinut de elevii clasei a XI-a B, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Reşiţa (coordonator: prof. Ştefania Taligaş);
„Les fêtes de Noël en France”- Prezintă elevii clasei a VII-a A, Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 2 Reşiţa (coordonator: prof. Aurica König);
Moment literar-artistic - Susţinut de elevii clasei a XIII-a, Liceul „Alexandru Popp” Reşiţa (coordonator: prof Alina Rita Wonnerth);
„Noël de Bearn”- Program de colinde susţinut de elevii Liceului de Artă „Sabin Păuţa” Reşiţa (coordonator: prof. Marcela Asan).